akcania7aklgenq3yhwq

Ford prezintă noua generație SYNC. Acum mașina ta află ce îți place și îți poate spune când să-ți suni familia sau când să mergi la sală

  • Disponibil pentru prima oară pe modelul Mustang Mach-E electric, noua generație a SYNC oferă posesorilor ecrane tactile mari, cu design minimalist, având capacitatea de a recunoaște conversațiile
  • Sistemul de infotainment Ford SYNC folosește învățarea automată pentru a oferi un nou nivel de personalizare – poate deprinde date despre comportamentul șoferului și poate face sugestii utile
  • Noua funcție - Remote Vehicle Setup (configurarea la distanță a vehiculului), permite proprietarilor să preconfigureze anumite setări ale mașinii - de la capacitatea de reacție a vehiculului, până la culorile ambientale din habitaclu

Köln, Germania, 4 septembrie 2020 – Mulți dintre șoferi își cunosc foarte bine mașinile. Dar cât de bine ne cunosc ele pe noi? În curând mașinile vor face sugestii șoferilor. De exemplu, ei vor putea fi “sfătuiți” când să-și apeleze familia sau când este momentul perfect pentru a merge la sală.

Noua generație a sistemului de infotainment SYNC va fi disponibilă pentru prima dată pe modelul Mustang Mach-E electric. Noul SYNC va reține date despre comportamentul șoferului și va putea ulterior emite sugestii utile. Acesta folosește recunoașterea conversațiilor, rezultatele căutării pe internet și tehnologiile inteligente de învățare automată pentru a face sugestii utile ce au ca scop optimizarea timpului.

Ford și-a prezentat noul sistem de infotainment pentru prima dată în Europa prin intermediul unui eveniment virtual exclusivist. Totodată, compania prezintă astăzi o nouă funcție, Remote Vehicle Setup, care permite proprietarilor să își configureze mașina înainte de a o conduce - de la modurile de condus preferate la culorile ambientale ale habitaclului.

„Am lucrat intens pentru a ne asigura că deținerea unui Mustang Mach-E reprezintă o experiență care asigură cel mai înalt nivel de personalizare și de conectivitate”, a spus Jan Schroll, manager de conectivitate, Ford Europa. „Noua generație SYNC este cea mai inteligentă versiune și va deveni mai inteligentă pe măsură ce conduceți mașina. Este concepută pentru a ști de ce aveți nevoie - și când aveți nevoie - astfel încât să vă așezați confortabil și să vă bucurați de călătorie”.

Un nivel superior de personalizare

Codul pentru noua generație SYNC a fost scris de la început pentru a aduce filosofia de design concentrată pe om în prim-planul experienței de șofat. Acesta permite personalizarea a peste 80 de setări disponibile pe Mustang Mach-E, de la temperatura în habitaclu și poziția scaunului, până la iluminarea ambientală.

Sistemul poate chiar identifica șoferii prin intermediul smartphone-ului sau al cheii mașinii și poate aplica setările înainte ca șoferul să pornească la drum - astfel încât fiecare membru al familiei să poată beneficia de experiențe unice pe parcursul călătoriilor.

Sistemul folosește un algoritm de învățare automată pentru a înțelege mai bine obiceiurile șoferilor. Mergi la sala de sport în fiecare vineri? Suni acasă la întoarcerea de la muncă? Noua generație SYNC va învăța rutina fiecărui proprietar pentru a face sugestii de navigare și de comunicare utile, la momentul potrivit, permițând șoferilor să se concentreze asupra drumului.

Pe Mustang Mach-E, noua generație SYNC dispune de un ecran tactil Full HD de 15,5 inch. Consola este ușor de utilizat, în timp ce interfața a fost reorganizată. Gesturile de tip zoom și rotire sunt posibile, în timp ce interfața permite ajustarea tactilă rapidă a volumului pentru muzică sau convorbiri.

Navigarea prin interfața SYNC a fost regândită, astfel încât informațiile și aplicațiile de care șoferii au nevoie să nu fie la mai mult de o atingere – două distanță. Ecranul mare cu aspect inovativ permite afișarea mai multor aplicații simultan, astfel încât să puteți observa, de exemplu, navigația în timp ce efectuați un apel telefonic.

sacgbstxbkfx9rx03nle

Pe locuri, fiți gata, start!

Proprietarii de Mustang Mach-E vor putea configura setările mașinii înainte ca aceasta să le fie livrată, prin intermediul funcției Remote Vehicle Setup. Aceștia pot să-și creeze un profil personalizat, să salveze setările și locațiile preferate, cum ar fi supermarket-ul sau locul de muncă și să identifice stațiile de încărcare din apropiere.

Configurarea se poate realiza online sau în FordPass, aplicația pe care o pot utiliza deținătorii de Ford.1 Astfel, șoferii pot prestabili, printre altele, inclusiv orele de plecare zilnice, setările preferate pentru habitaclu și nivelurile de încărcare a bateriei. Modurile de conducere disponibile pe Mustang Mach-E pot fi, de asemenea, personalizate: alegerea dintre Active, Whisper sau Untamed va ajusta reacția vehiculului, în timp ce sunetul mașinii și culorile ambientale pot fi și ele personalizate.

Profilul de personalizare este stocat în cloud, așa că, atunci când proprietarul își conectează smartphone-ul cu Mach-E, setările sunt reținute, iar șoferii pot pleca liniștiți la drum. Actualizările viitoare de tip over-the-air vor permite, de asemenea, personalizarea setărilor radio înainte ca vehiculul să fie livrat.

„Setările standard nu se potrivesc tuturor”, a spus Sheryl Connelly, Ford Global Consumer Trends și Futuring Manager. „Consumatorii doresc produse, servicii și experiențe care să se potrivească în mod specific nevoilor lor - de aceea Ford oferă posibilitatea personalizării înainte de livrare pe Mustang Mach-E. Această opțiune face ca niciun Mustang Mach-E să nu fie identic cu altul”.

Proprietarii de Mustang Mach-E își pot folosi smartphone-ul și pentru a debloca vehiculul. Cu funcția Phone-as-a-Key, vehiculul va recunoaște instantaneu cine se apropie, va debloca ușile și va activa preferințele și setările individuale ale șoferului. 2 Dacă bateria smartphone-ului șoferului se descarcă, acesta poate introduce pur și simplu parola personală pe o tastatură de pe portiera mașinii.

Asistent conversațional

Sistemul SYNC de ultimă generație permite recunoașterea conversațiilor, ceea ce dă posibilitatea șoferilor să se concentreze pe a conduce vehiculul și nu pe a-și aminti comenzi predefinite. Sistemul înțelege limbajul cotidian în 15 limbi europene (engleză, germană, italiană, franceză, spaniolă, turcă, rusă, olandeză, poloneză, suedeză, portugheză, cehă, daneză, norvegiană, finlandeză), permițând proprietarilor să vorbească cu vehiculul la fel cum ar vorbi cu un pasager și să controleze totul, de la funcțiile de divertisment și navigație, până la setările habitaclului și apelurile telefonice.

Pentru a oferi cele mai bune răspunsuri la comenzi și întrebări, sistemul SYNC de ultimă generație suplimentează sistemele inteligente de la bordul vehiculului cu rezultate ale unor căutări pe internet, asigurându-se că solicitările pentru cel mai apropiat restaurant sau cea mai apropiată farmacie sunt corecte și actualizate.

Atât Apple CarPlay cât și Android Auto sunt preinstalate gratuit și, datorită conectivității fără cablu, proprietarii pot beneficia de accesul sigur și fără efort la aplicațiile și persoanele de contact preferate de pe smartphone, folosindu-și vocea sau utilizând ecranul tactil al vehiculului.3

Display-ul mare permite aplicațiilor Apple CarPlay sau Android Auto să apară pe ecran în același timp cu alte aplicații ale noului SYNC, precum sistemul de navigație sau radio, dând posibilitatea șoferilor să dețină întotdeauna controlul și să aibă acces rapid la funcțiile principale.

Conectivitatea este îmbunătățită și mai mult prin intermediul SYNC AppLink, cu aplicații precum what3words, Waze și Webex.

În deplin control

Noua generație SYNC promovează încrederea în timpul condusului pentru șoferii vehiculelor electrice, recomandându-le unde și când să-și încarce vehiculul și oferind acces în timp real la informațiile privind disponibilitatea și prețurile stațiilor de încărcare.

Tehnologia Intelligent Range oferă șoferilor informații actualizate despre autonomia vehiculului lor electric, pe baza unor factori care includ traficul, suprafața de rulare, condițiile meteorologice și chiar datele de la alte vehicule electrice Ford care folosesc aceeași rută. Dacă autonomia vehiculului se schimbă în mod semnificativ, o notificare subliniază noua estimare a autonomiei și explică de ce aceasta s-a schimbat.

Proprietarii vor avea acces la cea mai mare rețea de încărcare publică din Europa, având posibilitatea de a plăti folosind aplicația pentru smartphone FordPass.4 Șoferii modelului Mustang Mach-E vor putea să încarce bateria vehiculului lor de la 10% la 80% în mai puțin de 40 de minute, adăugând o autonomie medie de 119 km (73 mile) în 10 minute, în cazul în care folosesc încărcătoarele de mare putere IONITY. 5

Informațiile privind nivelul bateriei și autonomia sunt disponibile folosind aplicația pentru smartphone FordPass, prin care proprietarii își pot programa timpii de încărcare preferați pentru a valorifica energia eficientă din punct de vedere al costurilor și asigurându-se că vehiculul are o autonomie suficientă pentru a-și finaliza călătoriile viitoare. De asemenea, FordPass permite șoferilor să stabilească ore de plecare, asigurându-se că habitaclul este răcit sau încălzit în prealabil la temperatura ideală în timp ce se încarcă vehiculul, pentru ca bateria să aibă autonomia optimă pe parcursul călătoriei.

Sistem de navigație conectat

Noul sistem de navigație conectat îi ajută pe șoferi să-și reducă timpul deplasării, evitând ambuteiaje și redirecționând vehiculul pentru a evita blocajele din trafic. Informații predictive în timp real privind traficul sunt furnizate de specialiștii în localizare de la TomTom, iar sistemele de direcționare de la bordul vehiculului și din cloud furnizate de Garmin îi asigură pe șoferi că au întotdeauna la dispoziție cele mai eficiente rute către destinația lor. 6

Cele mai recente versiuni ale hărților sunt întotdeauna stocate la bordul vehiculului, ceea ce înseamnă că navigația este eficientă chiar și în zonele fără conexiune la rețea.

Când șoferii sosesc la destinație, ei vor putea vedea disponibilitatea locurilor de parcare, pe carosabil și în afara acestuia, reducând astfel timpul pierdut cu găsirea unui loc de parcare. Aplicația FordPass îi poate ajuta pe șoferi să localizeze rapid și precis locul în care și-au lăsat mașina în orașe cu care nu sunt familiarizați sau în parcări de mari dimensiuni.

În plus, aplicația FordPass este integrată în sistemul de navigație de ultimă generație SYNC pentru a facilita planificarea călătoriilor, oferind funcții proiectate special pentru proprietarii de vehicule electrice. Călătoriile pot fi planificate pentru a lua în considerare opririle la stațiile de încărcare, facilitățile și punctele de interes din apropiere. Când șoferii sunt pregătiți să plece, pur și simplu transferă itinerarul din aplicația FordPass la bordul mașinii pentru a-și începe călătoria.

În continuă evoluție

La fel cum aplicațiile pentru smartphone-uri primesc constant update-uri care oferă îmbunătățiri și noi funcții, actualizările over-the-air asigură evoluția constantă a vehiculelor Ford.

Acestea aduc îmbunătățiri sistemului SYNC și modulelor computerizate de la bordul vehiculului, contribuind la reducerea vizitelor la centrele service.

Software-ul este descărcat wireless pe fundal, iar actualizările se realizează în mai puțin de două minute.7 Proprietarii pot decide când să aibă loc actualizările și chiar pot programa instalarea acestora în timpul nopții sau când mașina nu este utilizată, pentru a nu întârzia călătoria.

Noua generație a sistemului de infotainment SYNC va fi introdusă pentru prima dată pe noul Mustang Mach-E electric, urmând a fi disponibilă ulterior și pe alte vehicule Ford comercializate în Europa. Modelul Mach-E este vârful de lance al unei game de vehicule electrice Ford care se extinde rapid și este unul dintre cele 17 vehicule electrice noi pe care compania le lansează în Europa până la finalul anului 2021.

# # #

1Aplicația FordPass este compatibilă cu smartphone-urile Apple și Android, fiind disponibilă pe Apple App Store și Google Play în 40 de piețe din Europa

2 Funcția Phone-as-a-key nu este disponibilă în Marea Britanie și Irlanda

3 Nu conduceți dacă sunteți distras. Utilizați sisteme vocale acolo unde este posibil. Nu folosiți dispozitive portabile în timp ce conduceți

4 Plata utilizând aplicația FordPass necesită abonament la serviciul de taxare cu plată

5 Autonomia și timpul de încărcare vizate sunt determinate în baza testelor producătorului și a ciclului de testare WLTP. Acestea se bazează pe primele 10 minute de încărcare, începând cu momentul în care vehiculul începe să se încarce. Cifrele omologate oficial privitoare la eficiența energetică vor fi publicate mai aproape de momentul punerii în vânzare. Ritmul de încărcare a bateriei descrește pe măsură ce bateria se apropie de capacitatea maximă. Rezultatele individuale pot să difere în funcție de momentele din zi și de starea de încărcare a bateriei. Autonomia reală variază în funcție de condițiile externe, de stilul de șofat, de gradul de mentenanță a vehiculului și de vârsta bateriei Litiu-Ion.

6 Funcția Live Traffic necesită abonament plătit separat după o încercare inițială gratuită

7 Actualizările pot fi realizate în mai puțin de două minute, în timp ce orice update care necesită parcarea vehiculului poate fi programat să aibă loc atunci când este mai convenabil pentru proprietar. Proprietarii vor primi o notificare atunci când vor fi disponibile actualizări de software; acestea pot fi apoi aplicate utilizând fie Wi-Fi, fie conexiune mobilă, în funcție de actualizare

# # #

Test Drive Autoturisme Programare service Contact